Ajută-ți copilul să-și depășească frica de medicul stomatolog!

Teama de medicul stomatolog este întâlnită des în rândul copiilor. Aceasta ajunge să se manifeste astfel încât cei mici, în ciuda durerii pe care o au, refuză vizita la medic. De cele mai multe ori, teama este nejustificată și poate fi declanșată din cauza unor factori diverși precum: zgomotul unui instrument sau mirosul specific cabinetelor. Esențial este că un copil nu se naște cu această frică și că, mai curând, aceasta este ori indusă ori își are originea într-o experiență neplăcută.

Dentofobia, în funcție de cât de mult se manifestă, poate avea consecințe negative asupra sănătății. Cariile netratate se măresc, iar o intervenție tardivă devine mai complicată, fiind necesare tratamente invazive sau metode de reconstrucție. De asemenea, afecțiunile dentare pot cauza infecții, iar netratarea acestora poate duce la alte complicații medicale, însă cel mai îngrijorător aspect este că, din cauza unui zâmbet inestetic, micuțul poate fi marginalizat, fapt care duce la depresie sau anxietate.

Cum se poate ameliora dentofobia?

Întâi de toate, se recomandă alegerea unui medic dentist cu experiență în tratarea pacienților care suferă de dentofobie. Astfel, acesta îi va acorda o atenție specială copilului, folosind relaxanți precum gazul ilariant din masca de oxigen, anestezii locale sau medicamente împotriva anxietății.

Totodată, un medic cu experiență va încerca să dezvolte o relație de încredere între el și copil. În acest sens, la prima întâlnire, pentru a obișnui pacientul cu atmosfera cabinetului, acesta realizează un control de rutină și nu trece direct la tratarea problemei.

Specialiștii Mystic Dent se vor asigura întotdeauna că micul pacient este relaxat în timpul consultului stomatologic, realizând tratamente nedureroase și în cele mai bune condiții.