Program : Luni - Vineri 09:00 - 20:00
  Contact : 0757 017 017

La stomatolog în timpul sarcinii– Sfaturi de la Mystic Dent

Ești o viitoare mămică și vrei ca dinții tăi să fie albi și sănătoși pe toată durata sarcinii, cât și după aceea? La Mystic Dent, cabinetul stomatologic din Lacul Tei, stomatologii noștri acordă o atenție deosebită femeilor aflate în perioada de sarcină, urmărind sănătatea orală a acestora, cât și pe cea a viitorului copil.
Pentru multe femei, perioada aceasta ridică multe întrebări, precum: Am voie să merg la stomatolog în sarcină? Când ar fi cel mai potrivit moment în care aș putea să îmi tratez problemele dentare? Pot lua antibiotice în sarcină? Răspunsul pentru toate aceste nelămuriri vi l-am pregătit în rândurile următoare!

Probleme stomatologice în sarcină

O sarcină te poate lua oricând prin surprindere, la fel ca problemele dentare care îți pot cauza dureri puternice din cauza: sensibilității dentare, boli gingivale, parodontale sau carii. Specialiștii Mystic Dent, cabinetul stomatologic din sectorul 2, recomandă femeilor care își doresc să devină mame să își rezolve înainte de conceperea unui copil, toate aceste afecțiuni, pentru a evita mersul la stomatolog în sarcină.

Dacă nu ai reușit să faci acest lucru până acum, trebuie să știi că, în primul trimestru al sarcinii este recomandat să eviți complet administrarea de medicamente, realizarea radiografiilor, precum și anesteziile. Dacă este totuși imperios necesar, se va acorda o atenție deosebită efectuării acestora, întrucât această perioadă este cea în care se formează organele fătului.

Trimestrul al doilea de sarcină este perioada cea mai sigură pentru tratamentele urgente, asta pentru că cel de-al treilea trimestru vine din nou cu restricții. Motivul? Orice tip de stres fizic sau emoțional poate provoca nașterea prematură a copilului.

Tratamente stomatologice și antibioticele în sarcină

Atunci când vine vorba despre modalitățile prin care se pot trata problemele dentare în sarcină, trebuie să știi că:
– Extracțiile dentare se pot realiza doar între luna a patra și luna a șaptea de sarcină.
– Anesteziile dentare se realizează doar cu substanțe care nu conțin adrenalină, deoarece adrenalina poate provoca nașterea sau avortul spontan.
– Radiografiile sunt complet interzise de unii medici, însă alții le acceptă în situațiile urgente, dar nu în primul trimestru de sarcină. În cazul în care mama este nevoită să își efectueze o radiografie, i se va proteja abdomenul și glanda tiroidă. Pentru radiografii și tratamente de rutină, este recomandată perioada de după naștere.
– Antibioticele în sarcină sau în timpul alăptării pot fi indispensabile în unele cazuri, cu excepția streptomicinei, kanamicinei, gentamicinei, tetraciclinei , care sunt complet interzise. Un consult la medicul ginecolog și pediatru în cazuri de urgență este obligatoriu, pentru administrarea corectă a antibioticelor permise în sarcină.

Așadar, problemele dentare din timpul sarcinii pot fi tratate de către medicii dentiști în funcție de trimestrul în care mama se află și în funcție de gravitatea afecțiunilor. La Mystic Dent, cabinetul stomatologic din sectorul 2, Lacul Tei, medicii noștri te așteaptă cu cele mai bune sfaturi și cu un consult dentar specializat.

Leave a Reply