Program : Luni - Vineri 09:00 - 20:00
  Contact : 0757 017 017

Igiena orală la tine acasă – Sfaturi de la Mystic Dent

Știm că îți dorești dinți albi, sănătoși și o respirație proaspătă. Aceste lucruri le poți obține cu o igienă orală corectă la tine acasă, care te va scuti de vizitele în cabinetul de stomatologie în această perioadă. De ce este așa de importantă igiena orală și ce înseamnă aceasta?

Igiena orală constă în curățarea întregii cavități bucale: dinți, limbă, obraji, și este esențială, de asemenea, și pentru un organism sănătos în general. O igienă orală corectă înseamnă:

– Dinți cu un aspect sănătos: albi, fără resturi alimentare și depuneri de placă bacteriană.
– O respirație neplăcut mirositoare care nu persistă chiar și după rutina de îngrijire.
– Gingii de culoare roz, care nu sângerează atunci când folosești periuța sau ața dentară.

Riscurile unei igiene orale precare

Știai că, în cavitatea bucală se află sute de milioane de microorganisme care pot cauza probleme dentare sau gingivale? De aceea, o igienă orală corect efectuată este esențială pentru sănătatea ta. Printre cele mai frecvente probleme care pot apărea în urma unei îngrijiri orale precare, se numără:

– Cariile dentare: pot afecta țesuturile dentare și pot provoca infecții care, netratate, duc în timp la pierderea dinților.
– Tartrul: placă dentară calcifiată care provoacă sângerări, retracții gingivale, paradontoză și un aspect neplăcut de culoare maro-gălbui.
– Paradontoza: afectează dintele de la rădăcină și duce, treptat la pierderea danturii.

Care sunt pașii unei îngrijiri orale la tine acasă

PERIAJUL ZILNIC

O igienă orală trebuie să înceapă cu un periaj al dinților timp de cel puțin 2 minute, de 2 ori pe zi, dimineața și seara. Cu toate acestea, o idee bună este să faci asta după fiecare masă, pentru a elimina resturile alimentare și depunerea de placă bacteriană. Nu uita de limbă și obraji! Acestea trebuie, de asemenea, ușor periate și curățate, pentru o igienizare completă a cavității bucale și pentru o respirație proaspătă.

AȚA DENTARĂ

Fiecare periaj dentar trebuie să fie urmat de folosirea aței dentare. Te întrebi de ce? Pentru că o mare parte din resturile alimentare se află între dinți sau în zonele greu accesibile în timpul periajului. Dacă ai gingiile sensibile sau nu știi cum se folosește ața dentară, îți recomandăm dușul oral: același rezultat, dar cu efort mai mic și fără risc de rănire a gingiilor.

APA DE GURĂ

Clătirea cavității bucale cu apă de gură este foarte importantă la finalul rutinei de îngrijire orală. Aceasta te va ajuta să îți dezinfectezi cavitatea bucală, să elimini și ultimele resturi alimentare rămase și să ai o respirație proaspătă de lungă durată. Cele mai indicate ape de gură sunt cele cu alcool, însă dacă nu poți tolera senzația de mentol, poți alege o apă de gură fără alcool.

Cu puțină răbdare, cu multă dorință și urmărind sfaturile de mai sus, vei reduce, cu siguranță, riscul apariției problemelor dentare și vei întârzia nevoia de a te prezenta la medicul stomatolog. Specialiștii Mystic Dent încurajează o igienă orală corect efectuată chiar la tine acasă!

Leave a Reply