Program : Luni - Vineri 09:00 - 20:00
  Contact : 0757 017 017

Afecțiuni gingivale: semne ale apariției, cauze, tipuri

Te uiți în oglindă și ți se par mai roșii decât de obicei gingiile? Te dor dacă le apeși ușor? Sângerează în timpul periajului? S-au retras de pe suprafața dintelui? Respirația cu miros neplăcut persistă? Dar gustul neplăcut? Iată, pe scurt, câteva dintre simptomele care indică prezența afecțiunilor gingivale.

În genere, acestea apar la adulți, în special la fumători, la femeile care trec prin schimbări hormonale (menstruație, sarcină, menopauză), la persoanele stresate sau la cele cu sistemul imunitar scăzut. Totodată, persoanele în vârstă sunt predispuse la aceste afecțiuni, numite și boli parodontale.

Bolile parodontale sunt cauzate de acumularea plăcii bacteriene și se caracterizează printr-o infecție, ce poate produce leziuni până la osul subiacent. În cazul netratării la timp, pot duce la extracția dinților, iar dezvoltarea lor are loc în trei etape:

  • Gingivita: în această etapă, osul și țesuturile care țin dintele imobil nu au fost încă deteriorate. Apare din cauza unei igiene orale necorespunzătoare sau precare
  • Parodontită marginală: gingiile sunt foarte inflamate, uneori sunt desprinse de dinte, marginea gingivală și osul subiacent sunt afectate. Se recomandă tratamentul medical pentru prevenirea evoluției bolii
  • Parodontită cronică: în această fază, țesutul conjunctiv și osul subiacent sunt degradate astfel încât dinții încep să se miște. Se recomandă un tratament puternic, iar dacă nu dă rezultate, dinții trebuie extrași.

Pentru a evita apariția și dezvoltarea bolilor parodontale, te așteptăm la un control de rutină. Programează-ți o vizită, o simplă consultare previne problemele care pot apărea în viitor.

Leave a Reply